Dragul meu Mostar,

Cred că am fost îndrăgostită de peste 200 de ori în viaţa asta, dar mi-a trecut de aproape tot atâtea ori. Fragilitatea şi imprevizibilitatea sentimentelor mele nu se aplică însă şi în cazul locurilor care îmi intră în suflet, sub piele, în minte. Uneori, forţa sentimentelor mă surprinde chiar şi pe mine şi scenariul este aidoma unei poveşti de dragoste clasice: plâng singură cu capul în pernă, cu gândul la locul respectiv, mi-e constant dor, mă trec fiorii când văd imagini sau documentare cu locul respectiv, când aud persoane din juru-mi vorbind despre el sau când interacţionez cu oameni din zona respectivă. Apoi, mă reîntorc, vărs lacrimi de bucurie, savurez pe deplin momentul, chiar dacă ştiu că despărţirea este iminentă. Aceasta este o relaţie în care însă clipele petrecute departe te apropie, în care şi suferinţa are un gust dulce, pentru că ştii, în inima ta, că vibe-ul care te-a apropiat de locul respectiv nu se va pierde nicicând.

Era o noapte de iulie când am poposit pentru prima oară în Herţegovina. Nu voi uita niciodată transcrierea chirilică a numelui tău tăiată, care mi-a întâmpinat ochii pe jumătate adormiţi. Însă când aceiaşi ochi au dat de Stari Most, somnul mi-a sărit şi m-a cuprins o poftă nebună să văd şi să simt, chiar dacă era ora 2:00. Cred că atunci m-am îndrăgostit de tine...

Ţin minte că a doua zi m-au frapat urmele de gloanţe de pe clădirile de lângă centrul vechi. Ştiam că Herţegovina, predominant mulsumană, a fost unul din avanposturile luptei dintre bosniaci şi croaţii bosniaci, cu aceştia din urmă distrugându-ţi esenţa, în noiembrie 1993. Din iulie 2004 însă, această minunăţie de pod lung de 28 de metri şi înalt de 20 îţi ia din nou răsuflarea. Urmărind concursurile de sărituri de pe el în turcoaza Neretva, nu aş fi crezut că mă poate intimida abisul, însă oridecâteori m-am găsit în vârful podului, am simţit un gol în stomac.

Aşa cum am simţit să port de fiecare dată haine vaporoase, în ton cu energia ta. Aşa cum îmi voi aminti mereu rochiţa văratică ce-mi flutura în vânt în minaretul moscheii Koski Mehmed – locul cel mai bun pentru a savura Stari Most în toată splendoarea lui –, răcoarea dimineţilor pe potecile pietruite ale vechiului bazar – unde m-am pierdut de atâtea ori în culorile tari – sau adorabilele ţestoase din Casa Turcească.

Am vrut de fiecare dată să explorez mai mult, să aflu mai multe din juru-ţi, să încerc să compar şi să îmi explic dulcea nebunie ce mă cuprinde în zilele când te aflu, an după an, când pentru mine eşti neschimbat şi mă întâmpini cu aceeaşi linişte pe care foarte puţine locuri din lumea asta mi-au dat-o. Anul acesta, de pildă, am privit pentru zeci de secunde piatra din vechiul bazar ce avea cuvintele DON’T FORGET cioplite în ea.

Probabil că noi oamenii vrem să uităm oricum mult prea repede momentele rele. Durerea pe care un război o pricinuieşte şi pe care dragostea o alină. Neînţelegerile dintre oameni înlocuite de zâmbetul atât de sincer pe care un localnic ţi-l adresează. Şi pacea, pacea care dăinuieşte acum în fiecare pietricică şi firicel de praf din tine.

De la Petra, cu dragoste    

Dacă sunteţi la Mostar,

Amintiţi-vă simbolistica surprinzătoare a curţii Casei Turceşti atunci când o vizitaţi: fântâna cu cele 12 jgheaburi pentru cele 12 luni ale anului care umplu 4 găleţi pentru cele 4 anotimpuri; de jur împrejurul fântânii se găsesc 3 globuri de piatră – unul pentru ziua în care ne-am născut, unul îndreptat înspre Mecca pentru viaţa pe care o ducem şi al treilea pentru sfârşitul inevitabil al vieţii. Vă vor aduce negreşit şi mereu aminte de Mostar şi de spiritul oraşului!

Conduceţi cei 13 km până la Blagaj, observaţi izvorul râului Buna, vizitaţi tekija construită în cultul dervişilor în jurul anului 1520 şi savuraţi un prânz acolo (specialitatea locului: păstrăvul).

Vizitaţi una dintre cele mai bine conservate cetăţi medievale din Europa, Počitelj (la 30 km de Mostar). Pierdeţi-vă pe străzile ei, admiraţi artiştii locali şi creaţiile lor şi nu uitaţi să aruncaţi un ochi pe dealurile dimprejur, înţesate de pomi de rodie.