Cum a ajuns Iranul pe Locul I?

Ce Loc I, să lămurim?...

Al inimii mele de călător [aşa îmi place să spun]. După călătoria din acest an acolo, a devenit ţara mea preferată în care am călătorit vreodată.

Astăzi e dat să vorbesc mult despre Iran.

Adevărul este că mă inspiră.

În urma primei călătorii acolo, în 2014, avusese o ascensiune uimitoare, direct în Top 5. Cu toate că rămăsesem cu doar o bocceluţă atunci când pensiunea la care eram cazaţi în Kerman fusese jefuită, îi recunoşteam lui Marcel anul trecut că fusese cea mai frumoasă călătorie a vieţii mele, inundată de-o bucurie de nedescris.

Cu ce rămăsesem de atunci? Cu bunătatea imensă a oamenilor, cu căldura lor, cu felul în care împărţeau tot, cu invitaţiile impromptu.

Cu peisajele care nu o dată m-au lăsat cu gura căscată – de la deşerturi şi până la munţi.

Cu istoria ilustrată în lutul vechi de mii de ani de la Bam sau în tavanele turcoaz din Isfahan, figurând în formă antică sau modernă, în caravanseraiuri, satele terasate din Kurdistan sau freamătul autostrăzii din jurul Teheranului.

Cu havij bastani – unul dintre deserturile mele preferate dintotdeauna!

Varietatea greu de imaginat a acestei ţări şi dorul m-au făcut să mă reîntorc, şi deja mă gândesc la următoarea revenire!

După cum mi-o promisese un călător ceh simpatic de pe Trover, cu care mă înţeleg bine, a fost LA FEL.

Cu toate că la început a fost greu. Şi frig uneori. Alteori extrem de cald şi de umed. Şi am fost bolnavă. Şi a fost bolnav şi Marcel. Şi am făcut toxiinfecţie alimentară. Şi m-am tăiat într-o piatră.

  

Nici măcar nu ştiam, căci aşa ceva nu primim la ştiri, avuseseră nişte inundaţii serioase la final de martie/început de aprilie, chiar în preajma Anului Nou Iranian. Muriseră mulţi oameni. Alţii îşi pierduseră gospodăriile.

Deşi nu îmi era foarte clar, sancţiunile S.U.A. au rămas în vigoare în ciuda eliminării embargoului de către toate celelalte ţări. Mai mult, în luna noiembrie 2018, ele au fost înăsprite – o spun din nou, Trump sau cei ce-l dirijează vizează nişte aspecte pe care iranienii nu par prea dornici să le pună la dispoziţie. [şi bine fac!]

Doar că asta a dus la nişte fluctuaţii fantastice! (valutar vorbind) M-am şi speriat în aeroport de cât de mult se modificaseră cursurile de schimb. Cel oficial, cât am stat noi acolo, era 43000 riali / 1 EUR. Neoficial, am ajuns să ni se calculeze şi la 160000 riali / 1 EUR! Vă daţi seama ce rău o duc sărmanii oameni – şi nu au nicio vină! Toate sunt scumpe şi la neîndemână pentru ei. Da, pentru noi, chiar şi pentru români, e bagatelă să călătoreşti acum prin Iran! Am plătit în jur de 150 lei pe benzină pe aproape 6000 km! Era 0.25 lei / litru. Să stăm la hoteluri de 3-4* ne costa, cu mic dejun, cam 12-13 EUR/noapte, împreună! Cartela de o zi la snowboard a fost echivalentul a 8 USD.

Ca să nu mai punem la socoteală faptul că, în ultima perioadă a călătoriei noastre, cu cât ne apropiam mai tare de Golful Persic, erau ameninţări constante şi presiuni nejustificate din partea S.U.A.. Şi, da, oamenii, deşi vor să pară puternici şi să îşi ducă viaţa ca şi până acum, se tem de război. Ar fi unul nedrept, prefabricat, inventat.

Aşadar, să nu credeţi că cel mai mult se suferă în Iran de pe urma politicilor interne, ci externe!

Cu toate acestea, prânzul vine uneori neinvitat, de drag, când eşti în munţi, alături de cuplul de schiori de care te-ai ataşat cât ai stat lângă Dizin.

Mergi pe la benzinării prin toată ţara şi, dacă dai peste vorbitori de engleză, îţi dau cartea lor de vizită şi te încurajează să îi suni, indiferent de problema pe care o întâmpini la ei în ţară.

De la cazări, pleci cu prieteni, cum ni s-a întâmplat în Tabriz, şi cu dulciuri şi fructe la pachet (avuseserăm asta la cină cu o seară înainte – toate, de sezon).

Oamenii te simt şi îţi dau pâinici să hrăneşti raţele din ogradă ca să zâmbeşti din nou, undeva pe lângă Laguna Anzali, un fel de Deltă de-a lor.

O recepţioneră de la un hotel din Golestan se oferă să vină să traducă atâta timp cât comunici cu pescarii din Bandar Torkaman, ca să poţi face o plimbare pe Caspică.

Te simţi ca într-o mare familie la Borujerd, de la hotel şi până la restaurantele locale, apoi, drăgălită, ajungi cu iubitul tău la un ceai cu două surori şi mama lor, deşi trebuie să comunicaţi prin intermediul unui translator online.

Totul se poate rezolva, chiar şi un drum prin munţi şi zăpezi, care ar dura 9 ore (pe sens) şi s-ar dovedi periculos – cam de asta ne-a asigurat proprietarul hotelului din Chelgerd.

În Shushtar bunătatea s-a ţinut lanţ şi... sărind peste Shiraz şi Bandar Abbas [care-s alte poveşti]... în insulele din Golful Persic ajungi să îţi faci alţi prieteni, din nord, de care ţi-e tare-tare dor şi care te ajută necondiţionat şi... chiar îţi prepară felul de mâncare iranian preferat!

Am vorbit deja despre Teheran, tura de snowboarding, Castelul Rudkhan şi terasatul Masuleh. Şi despre havij bastani. Articolele despre peisaje, furat respiraţia şi istorie pură vor continua, căci au fost cu un mai mare impact şi decât data trecută.

Cu ce e de dorit să rămânem şi cu ce am rămas eu, ce am reînvăţat, în fapt? Că şi în momentele grele, nu trebuie să ne pierdem. Dacă stă în noi, vom rămâne BUNI. ♥  

Am găsit nişte oferte fantastice pe momondo – procuraţi-vă biletul de avion şi profitaţi de tot ceea ce Iranul are să vă ofere. Ţuşti în avion!