3 din plajele spectaculoase ale Ghanei

La începutul începuturilor, în urmă cu vreo 10 ani, când îmi descopeream timid dorinţa de a călători în Ghana (v-am mai spus despre episodul „Globe Trekker”, împărţit cu Coasta de Fildeş), unul dintre stimulentele principale îl reprezenta Coasta Atlantică. Mi-o imaginam sălbatică, dură şi nebună.

Aşa şi este.

Deşi încercarea noastră de a ajunge la plaja Labadi – se spune, cea mai curată din Accra – şi de a lua micul dejun acolo a fost năruită, într-o primă fază, de o ploaie apărută din senin, ne-am reîntors la final de călătorie în zonă şi am zărit-o de pe geamul Uberului care ne-a dus de la Artists Alliance Gallery spre casă. Mai multe despre galerie – cu o altă ocazie.

♥ Primul contact real cu o plajă a fost la Kokrobite. Întâi pe noapte, la lumina lunii, când sunetul valurilor ne pregătea deja pentru senzaţiile tari de a doua zi. Şi când fuseserăm atenţionaţi să nu ne plimbăm în stânga cazării, singuri, pe întuneric, căci nu prea era sigur (din ce am înţeles, localnicii nu prea aveau de lucru). Înainte de mic-dejunul servit la Dizzy Lizzie’s – cum să nu profităm oare de ciocolata ghaneză, de bananele şi de ananasul ce în puţine locuri au fost mai dulci? –, am coborât să ne plimbăm. Acum o puteam lua şi la stânga, înspre bărcile colorate-gigant – construite, de regulă, dintr-un singur trunchi de copac, pentru a face faţă capriciosului Atlantic –, cu toate că, surprinzător, în această localitate din Ghana, nu eram primiţi cu zâmbete. S-au bucurat, în schimb, un domn şi o doamnă din Germania să mai vadă nişte albi şi am făcut schimb de impresii, mărturisindu-ne că şi lor li se par mari preţurile din ţara ce ne găzduia. Ne-am îndreptat apoi spre palmierii pe care-i vedeam la dreapta noastră, bucurându-ne de fiecare val şi de nisipul acela fin.

 

Se infiltrase printre plajele mele preferate Kokrobite Beach. Eram recunoscătoare că mă găseam acolo şi consideram că, în ciuda valurilor înspăimântătoare, ar fi mers o baie – la care, până la urmă, am renunţat, căci aveam drum lung până la Cape Coast, o zi cu ateliere şi nişte costume ude, chiar şi în dry bag, nu erau o idee prea bună. Cu toate acestea, am savurat prospeţimea din farfurie şi pahar şi ne-am delectat urmărind puştii locului încercând să prindă valuri. Ştiam deja că este o locaţie excelentă pentru surfing!

♥ A urmat plaja particulară /parte a Plajei Ampeni, n.m. 13.10.2022/ a Ko-Sa Beach Resort, cam la 30-40’ de Cape Coast, înspre graniţa cu Coasta de Fildeş. Aproape de Brenu Beach (pe care o ştiam din documentarul amintit la începutul articolului), era o plajă pustie. Îţi puteai lua o nucă de cocos proaspăt culeasă, pe comandă, practic, de la nişte băieţi care-aveau un magazin de artă locală chiar pe plajă. Erau scaune din lemn pe care-ţi puneai o saltea – unele funcţionau ca şezlonguri, altele nu. Palmierii ţineau umbră şi zâmbetul ţi-era garantat cu siguranţă la vederea oiţelor ce se mai perindau pe-acolo. Nisipul frigea, aşa că mini-duna până la apă trebuia coborâtă rapid.

 

Partea bună a lucrurilor? Faptul că nişte stânci apropiate de ţărm – încă din cameră (ce se găsea într-o grădină superbă, la câţiva metri distanţă), ţi se sugera să nu ieşi prea mult în larg, din cauza curenţilor foarte puternici – formau nişte piscine naturale în care te puteai bălăci în voie, atâta timp cât erai atent să nu te ducă prea mult apa.

♥ La puţin peste 40 km de o altă graniţă – cu Togo – sta nebunia supremă: şi ni se spunea clar: „nu înotaţi în ocean; chiar şi înotătorii experimentaţi pot întâmpina probleme – curenţii sunt foarte puternici”. Am văzut. Rip tides. Marcel a fost trântit în fund de un val. Dacă mă gândeam la sud, îmi venea în minte ca primă bucată de uscat întâlnită doar Antarctica. „Folosiţi cu încredere laguna din faţa eco-resortului.” Cam aia am făcut şi nu am mai înotat anul acesta într-o apă mai caldă, nici măcar în Italia! Sătucul în care ne găseam se numea Dzita, ajunseserăm acolo în urma unei mari lecţii de omenie – despre asta şi despre trecerea fluviului Volta, într-un alt blog post. 

 

Da, ne găseam în Regiunea Volta – care era deja preferata mea din toată Ghana! –, unde insulele de pe râu se completau cu fâşiile de nisip de lângă ocean. Şi aici, nisipul din faţa Meet Me There frigea. Pe seară, Marcel a ajutat doi pescari să îşi pregătească plasele pentru plecarea din zori. Muncă multă şi grea, dar s-a întors fericit.

În mod similar, e cale lungă de bătut până la aceste plaje, însă fie şi privilegiul de a sta şi de a le privi merită fiecare strop de sudoare!