De vară. Şi cu struguri de pe Dealurile Moldovei

Am zis că nu am călătorit suficient prin această regiune a ţării cu toate că Marcel de aici îşi are rădăcinile. Echipaţi, astfel, cu rucsacurile la noi şi cu tata tovarăş de călătorie, acu’ o lună ne-am pornit din Braşov înspre nord.

 

Planul de călătorie l-am adaptat din mers, însă inimile ne-au zvâcnit de bucurie la—

 

Cotnari

Satul este foarte prietenos şi autentic! Îmi doream din copilărie să ajung aici şi fusesem foarte aproape în urmă cu aproape 10 ani. Mi-a plăcut plimbarea pe poteca ce ducea-n spatele Bisericii Cuvioasa Parascheva, ctitorită de Ştefan la 1493. Era plin de pruni şi Marcel a zărit chiar şi-un roşcov!

 

Cramele Cotnari

M-au impresionat mai multe lucruri.

Nu (mai) sunt cea mai înflăcărată susţinătoare a tehnologiei, însă liniile de ambalare pe care le-am văzut la Cotnari m-au lăsat cu gura căscată. (şi nu numai pe mine!)

Mai mult, a fost cea mai curată şi organizată cramă în care am păşit vreodată! Este imaculată!

Colecţia de vinuri prin care am trecut şi care a implicat un spaţiu strâmt, dar fascinant, până la degustare te face să te simţi ca-ntr-o poveste.

Primirea, turul şi degustarea au fost la mare înălţime, pline de-un firesc tare plăcut!

Am apreciat că toate soiurile cultivate la Cotnari sunt româneşti, cum, de altfel, este şi acţionariatul, iar, ca surpriză, Frâncuşa a fost a mea!

P.S. Tururile se rezervă foarte uşor, de pe site, sub un cont personal.

 

Magazinul Cotnari

Este o experienţă, de la început şi până la sfârşit! Atâta prietenie, atâtea informaţii preţioase, atâta eleganţă! A fost greu, dar plăcut, să degustăm încă 4 vinuri din apărăţelul acela ce le ţine reci şi-n „viaţă”. Şi ne-am îndrăgostit de Busuioacă!

 

Castelul Vlădoianu

În cadrul turului Cramei Cotnari, ni s-a recomandat vizitarea curţii castelului (urmează să fie restaurat, din ce am înţeles) şi nu ne-a părut rău! Are frumuseţea şi distincţia începutului de secol trecut, iar drumul înspre Cucuteni este de-un pitoresc nemaipomenit.

 

Parcul Copou

Era a doua oară în Iaşi pentru mine şi Marcel şi prima oară pentru tata. Pentru că la fiecare nouă explorare a unui loc în care am mai fost îmi place să merg undeva unde nu am mai fost, am ajuns în Copou. M-au încântat băncile cu versurile lui Eminescu, Teiul cel bătrân, trilurile păsărilor, atmosfera relaxată şi şotroanele felurite ce m-au făcut să zâmbesc. Mărturisesc: am urmărit stropitoarele pentru un plus de răcoare.

 

Ca bonus a venit priveliştea de la Situl Arheologic Cucuteni (împreună cu bogăţia muzeului – pe care vă recomand să îl exploraţi pe cont propriu şi să veniţi cu temele făcute).

 

Ca să închei tot în spirit vioi şi vesel, cum mi-e felul, musai să vă spun că, deşi cazarea din prima seară nu ne-a încântat şi nu vrem să îi pomenim numele, la cât de cald ne fusese drumul, a mers de minune o baie în piscină. Privind către aceleaşi dealuri.