Am evadat un pic de ziua mea până-n Harghita vecină

Am vrut linişte, însă şi aventură, în liniile mele. Ultima petrecere pe care-am dat-o a fost în 2019. De ce nu le mai gust? Detalii povestesc în noua mea carte, pe care-o scriu încă. În mare, pentru că au rămas foarte puţini oameni cu care să împărtăşesc astfel de momente. Nu-mi voi mai muşca buzele şi voi recunoaşte că şi anul acesta au uitat mulţi oameni (chiar şi importanţi) de ziua mea. Iar alte urări nu au fost din inimă. Nu înţeleg de ce ne este greu să vorbim şi despre această parte a vieţii noastre – în definitiv, nu contează să fie totul strălucitor, ci autentic, aşa simt. Să fim mulţumiţi seara, când ne punem pe visat.

 

Ei bine, ca să nu se supere niciun blănos, au rămas acasă, respectiv la dresaj (v-am spus că este o poveste mai lungă), eu am fost hărnicuţă şi am gătit, apoi, împreună cu Marcel şi tata, am purces la drum.

Eram o ţâră în întârziere, la Braşov era cald, însă norii se arătau ameninţători înainte-ne. A venit apoi ceaţa, însă curând am dat iarăşi de soare.

Nu vreau nicicând să par nerecunoascătoare pentru ce creez şi trăiesc, însă, după Oman, iarăşi vedeam România în HI-DEF, cu toate că ea-i cea mai frumoasă dintre ţări oricum!

 

Pe unde-am poposit şi ce mi-a atras privirea?

• Biserica unitariană din Ocland nu este doar foarte frumoasă (cu o curte plină de nuci delicioase; băieţii au strâns ce au găsit pe jos şi câteva, împreună cu cele de acasă, au intrat în cozonacii de Crăciun), ci la intrarea ei se spune că se găseşte cea mai veche poartă de lemn din regiune. Satul este foarte frumos, liniştit, cochet!

• Mai departe, pe drumul spre Pasul Vlăhiţa (prin care am realizat că mai trecuserăm şi unde-am dat de zăpadă), am ajuns la Crăciunel. Denumirea vine, spune-se, de la numele celui care vedea de sat în vechime şi care ar fi fost născut de Crăciun. La capătul satului, care-i fermecător, este o pădurice de castani şi aici are loc anual un festival al castanelor. Musai ne vom întoarce; acum era mult noroi.

• În Lueta există o fântănă sărată (Str. Sóskút nr. 595), de unde se poate lua apă sărată pentru gătit. Cu toate că am înţeles că funcţionează după un program, noi am găsit deschis şi am putut gusta apa şi vedea minunea! O curiozitate, într-adevăr!

 

Unde ne vom (re)întoarce?

• La Barajul Frumoasa, pe care l-am zărit între doi fulgi a doua zi de dimineaţă (aici ningea de ziua mea, uraa!). Mi-ar plăcea mult să şi zăbovim pe lângă el, să facem o drumeţie poate.

• La Ski Gyimes, unde, cu toate că era deschis, vremea a fost potrivnică şi seara, şi dimineaţa – cam ploioasă, adică. Bobul ne va aştepta pentru ocazia potrivită; de abia aşteaptă şi Marcel să se dea. I-a surâs tare ideea!

• La Leliceni, pentru a vedea teiul mai bătrân de 430 de ani.

Oricum, întreaga zonă a Ghimeşului m-a chemat de mult şi ştiu, simt că mai sunt multe de văzut şi făcut!

 

Unde am stat fain tare?

La Kaliba Cabins în Valea Boroş. Minunat loc, tare şic, cu privelişti frumoase, mic dejun delicios şi primire tare prietenoasă! Pentru noi a fost potrivită Cabana Friends şi am zis că musai să revenim la sfârşit de primăvară/început de vară pentru o doză de verde şi o reîntâlnire cu adorabilii pisoi ai casei!

 

N.B. Se poate mânca şi bea bine la Frayz Don.

 

Unde mi-am ţinut ziua?

Dis-de-dimineaţă, undeva unde mi-am dorit să ajung mereu şi nu se făceau tururi într-o perioadă! Apoi, am reuşit să fac o rezervare şi să ajungem în timp util la Csíki Sör din Sânsimion. Lumina, ghidajul şi berea au fost minunate! Am primit chiar şi o surpriză, care m-a impresionat foarte tare! Este un loc în care merită să poposeşti, mai ales dacă eşti iubitor de bere (nu vă spun ce fericit a fost tata!).

 

 

No, cam aşa a fost. Mi-a plăcut mult!

Iar seara am mâncat şi am făcut baloane de săpun alături de pisoii noştri magici! ♥

 

Şi, pentru că-i final/început de an, vă urez tot ce vă uraţi şi voi!

La mulţi ani! ☼