Libanul şi mâncarea

În timp ce ţările din jurul Libanului au parte de nisipuri peste nisipuri – şi petrol berechet –, Libanul are apă, are fructe, are legume… şi o bucătărie uimitoare.

Vorbeam cu Marcel cât eram pe acolo – de mâncare sigur va fi nevoie mereu, aşa că oamenii aceştia nu vor muri de foame.

Mai este însă un aspect – Libanul era şi când l-am vizitat noi, în noiembrie-decembrie 2023, înfiorător de scump. Din cauza inflaţiei, puteai plăti un preţ dimineaţa pentru ceva, iar seara se putea schimba – aşa ne spuneau localnicii. Cam ca la noi în ’90.

Cu toate acestea, fiecare masă a meritat! Ştiu să gătească, bucătăria le este proaspătă şi savuroasă, iar ei se pricep să păstreze echilibrul între gusturi.

Cu ce mâncăruri emblematice am rămas în suflet?

  Zaatar – amestecul de fructe uscate, condimente şi ierburi – se cam presară peste orice; continuu să îl mănânc cu ulei de măsline, aşa cum am fost învăţată să o fac.

  Mango – printre cele mai bune gustate de noi în lume… şi foarte dulci!

   

  În locul de lângă Cascada Jezzine unde-am mâncat nişte baghete fantastice cu usturoi am încercat şi fatayer foarte bun! Cultura mediteraneeană de mezze îţi dă posibilitatea să încerci mai multe feluri la o masă. Iar aceste pâinici umplute cu spanac sunt memorabile!

  Din Saida am plecat nu numai cu amintirea celui mai şocant (ca diferenţă culturală) loc din călătoria în Liban [piaţa oraşului], ci şi cu a unuia dintre cele mai bune rulouri cu falafel gustate vreodată, mai apoi cu prima întâlnire cu maamoul mad bi ashta, pe care o coc cu mare drag de atunci înainte.

  Printre cele mai delicioase îngheţate servite vreodată a fost în Liban… nu o dată! Însă de mult prea puţine ori… la cât de bune au fost! Nu m-am gândit că o îngheţată de avocado poate fi atât de plină ori una de cocos atât de bogată în gust. Pe de altă parte, surprinzătoare au fost şi aromele clasice de căpşune şi caise, care de mult îmi pierduseră simpatia. Ei bine, mi-au recâştigat-o. Se poate şi aşa, în varianta „totul natural”. Cel mai mult îmi voi aminti îngheţata de trandafir şi ashta, arhiprezenta cremă libaneză, cufundată în fistic. Dar ca cireaşă pe tort, sau, mai bine zis, măslină, a venit o îngheţată de labneh [iaurtul foarte gras, potrivit chiar şi când luăm masa în oraş!]  – sărată, fistichie şi de neuitat.

  Vinetele murate, cu tot cu salatele  acompaniatoare. Mi-a părut de fiecare dată un pic rău că nu am putut mânca tot!

  Salata cu mango şi căpşune de la restaurantul hawaiian din Byblos – aici am încercat ceva nou, nu ne-a părut rău şi ne-am făcut şi doi prieteni.

  Limonadele şi sucurile – poate nu atât de multe faţă de alte locuri din regiune, care nu au nici pe departe aceeaşi cantitate şi varietate de fructe, însă aduse la un nivel de artă!

  Am pomenit de avocado mai sus. Rar mi-a fost dat să mănânc avocado mai mari şi mai cărnoşi. Sunt şi foarte versatili ca ingredient.

  Ca să închei cu ceva de-a dreptul deosebit, într-un loc cochet din Beirut am servit limonade de mango cu espresso. Dacă vă sună interesant, au fost! :-)

 

Mâncarea în Liban se aseamănă cu ţara: pleci din locul tău natal ştiind că este spectaculoasă. Ajungi la faţa locului şi îţi dai seama că şi este. Poate că nu este spectaculosul în forma aşteptată de tine, însă îţi intră pentru totdeauna în suflet. ♥