În căutare de lacuri şi cer senin prin şi pe lângă Bucureşti

Ziua 1: Herăstrău

De mic dejun:

La 9 am coborât lângă Arcul de Triumf şi am pornit-o spre Herăstrău. Am înconjurat lacul cu totul, mi-am făcut prietene pisici [mereu am cu mine niscaiva mâncare ori gustărele] şi am încercat să ajung şi la Muzeul de Artă Veche Apuseană, aflând însă că era închis din noiembrie.

Îmi aminteam parcul un pic mai bine întreţinut, grădina japoneză m-a cam dezamăgit, însă tare bine mi-a prins să văd soarele de pe Insula Trandafirilor. La Braşov nu îl mai zărisem de peste o săptămână [altă grozăvie planificată, căci aşa ceva nu s-a întâmplat în oraş de când m-am născut – să fie o săptămână de ceaţă lăptoasă, de s-o tai cu cuţitul!].

Herastrau, Bucuresti

De prânz:

Nu ştiam unde să aleg să mă văd cu Marcel al meu [avea pauză de la cursuri de la ora 13, în principiu]... până la urmă, a fost Nood. [Între timp, am aflat şi că acolo se fac miercurea livrări Sol şi Suflet, de la care ne luăm legumele din 2022.] Locul mi-a plăcut mult – cochet şi prietenos! Mi-au picat tare bine quiche-ul, sucul de litchi şi moringa, dar şi tarta cu matcha şi apă de trandafiri!

Pe drumul pân’acolo, mi s-a făcut foarte dor de Suflet, văzând părinţii de căţei la joacă şi mişcare într-un spaţiu special amenajat la ieşirea din parc. Apoi, am înţeles că mi s-a legat şi mie harta Bucureştiului, în sfârşit! M-a bucurat asta – până la urmă, cel mai bine înveţi bătând orice loc la pas. [În drumul spre Nood, am dat peste ecouri de subcontinent, apăsare, mai apoi ameninţare. Am zâmbit. Peste toate-am trecut!]

De cină:

Înaintea Sărbătorilor, am câştigat două cutii cu eclere de la French Revolution. Eu eram fana lor de prin 2018, aşa că m-am bucurat foarte mult şi le-am ridicat din relativ noul magazin din Rosetti.

French Revolution, Bucuresti

 

Vă recunosc, în urma anului greu ce s-a dus de curând, că am dormit în următoarele dimineţi, imediat după micul dejun cu croissante pufoase. Simţeam nevoia (şi încă o simt!).

 

Ziua a 2-a: Chitila şi Mogoşoaia

De prânz:

În pauza lui, Marcel m-a lăsat la Parcul Dendrologic Chitila, unde îmi doream de mult să ajung! Ba chiar l-am convins să se plimbe câteva minute cu mine pe lângă lac. Parcul este drăguţ, îngrijit, nu foarte mare, însă ai ce face pe acolo o oră-o oră şi jumătate! Am întâlnit din nou pisici, am stat pe-o bancă şi m-am bucurat de tot. Am plecat când m-a luat un pic frigul.

Lacul Chitila

Apoi, am apucat-o înspre Promenada de lângă Lacul Chitila, de unde apa şi cerul se vedeau într-o impresionantă nuanţă de albastru electric! [Am realizat apoi şi că, din punctul final al aleii s-ar fi putut pătrunde în Pădurea Chitila-Mogoşoaia pentru a traversa până în localitatea vecină. Dar nu am ştiut şi nici alţi oameni nu au ştiut să îmi explice.]

Am apucat-o pe drum, însă, chiar în dreptul Casei Vânătoreşti, am dat peste un semn de traseu. Noroiul (măricel) nu mi-a pus probleme şi, în vreo 20 de minute, am ieşit din pădure în Mogoşoaia, după ce am întâlnit oameni la plimbare pe jos, cu bicicleta ori cu odorul patruped.

Lumina din Parcul Mogoşoaia, peste lacul cu acelaşi nume, era fabuloasă! De mult nu mai experimentasem aşa o strălucire frumoasă! Singurul aspect negativ părea să fie murdăria din lac. În rest, aveam parte doar de bună dispoziţie la început de an, de copii încântaţi şi de relaxare.

Am ajuns fără să îmi dau seama în curtea impresionantului palat brâncovenesc, în a cărui veche bucătărie am păşit, luându-mi parcă revanşa pentru muzeul de artă ratat deunăzi. Căci acolo avea loc o expoziţie de pictură în culori tari. Bineînţeles că am găsit o nouă prietenă pisică – din Tunisia devenise deja o obişnuinţă să mergem pe urmele lor! La apus m-am despărţit cu greu de tot, ştiind că ziua întreagă se întipărise ca minunată pe inima mea!

In curtea Palatului Mogosoaia

De cină:

Pusesem ochii pe Nara Oriental Cuisine din Mogoşoaia; citisem că aveau un künefe de zile mari. Nu doar că a fost aşa, ci servirea împreună cu o porţie de ashta libaneză l-a făcut de-a dreptul remarcabil (probabil că cel mai bun savurat în afara Orientului, ca să spun aşa)! Aici mi-am dat o a doua întâlnire cu iubitul meu. Şi celălalte bucate au fost tare atent pregătite, cu gust, într-un cadru plin de prietenie şi detaşare faină.

Planificand o noua aventura la Nara Oriental Cuisine, Mogosoaia

 

În ultima zi, îmi planificasem o reîntoarcere la Parcul Natural Comana, pentru că nu explorasem decât partea de pădure în urmă cu 9 ani şi îmi dorisem – de pe-atunci! – să fiu pe lângă apă mai mult! Marcel însă m-a convins să aleg diferit şi mi-a promis că la început de primăvară vom merge împreună în satul giurgean.

Aşa am ajuns la Therme, unde nu mi-a plăcut deloc [puteţi citi de ce aici] şi aş fi plecat după prima jumătate de oră dacă nu aş fi stabilit că îl aştept pe Marcel acolo.

 

Pe un ton fain—

Ziua a 3-a:

De prânz: Am descoperit Sara Green, cu tot cu wrap-ul de linte şi legume proaspete! A fost mâncarea uşoară de care aveam nevoie după zilele de Sărbătoare!       

De cină: Mi-am strâns familia de pisici la piept şi am stat să ne tragem sufletul împreună. Uneori şi să stau 1 zi departe de blănoşi este greu.

 

Dacă tot avem de-a face cu un an de răscruce (finalurile peste care dau buzna începuturile), am zis să o apuc şi eu pe cont propriu pe drum, că nu am mai făcut-o din Germania în 2016, adică tot acum 9 ani. Dacă tot a avut Marcel treabă şi atunci, şi acum… şi nu mi s-a putut alătura. [Între timp, mi-am amintit cum am colindat şi prin Vrancea de una singură în 2018 şi prin Germania a doua oară singură în 2017!]

M-am mai dezmorţit şi eu. Să fii pe drum singur, oricât de mult sau puţin, să baţi distanţe măricele pe jos, necesită parcă să fii şi mai prezent şi să ţii seama că-i iarnă şi se înserează mai curând.

Mi-a plăcut ! A fost prima oară când am umblat prin Bucureşti şi împrejurimile lui în tihnă.

Ce nu mi-a plăcut la Bucureşti? Apa, aerul, energia generală menită parcă să amorţească simţurile. Faptul că foarte mulţi dintre oameni nu mai ştiu să se bucure, să primească un zâmbet dezinteresat, o vorbă caldă. S-au dezobişnuit de asta, fug parcă undeva – un loc neştiut, însă par mereu grăbiţi, îţi răspund din mers. Chiar şi când ies în natură. Mulţi se relaxau când înţelegeau stilu-mi sfătos şi ardelenesc şi se deschideau, ceea ce m-a înveselit de fiecare dată!

P.S. Am ales să nu dau semne nimănui, căci am dorit să stau cu mine. Face bine sufletului din când în când. 😊

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.