View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 8 May 2017

Surf-break în Teguise



Astăzi am chef de ştouri. Astăzi picurii îmi aduc întrucâtva aminte de acea zi. Doar că ploua mai tare.
Eram pe Lanzarote, la surfing. Cu Andra şi Marcel.
Cu toate că plictiseala era la cote ridicate şi mă simţeam ca într-o colivie pe insulă, îmi amintesc cu un soi de nostalgie drăguţă de acele momente.
De primul wow când am ieşit de dimineaţă din surf camp şi am zărit oceanul, de un turcoaz închis şi electric.
Marcel | La Santa
De seara când am căutat dunele de nisip din Famara, asemuite de un călător pe Trover cu Sahara... şi am găsit şi noi nişte petece de nisip, pe unde instructorul nostru de surfing glumea că se uşurează.
De ziua când am construit un castel de nisip pe plajă în loc să ne vedem de plăci. Căci, se recunoaştem, fiecare şcoală de surfing ar trebui să aibă un simbol!
/Un tip mai închis la culoare [de aceea nici nu ştiusem cum să îl iau, în ce limbă], instructor de surfing, părea să ne urmărească îndeaproape şi părea să ne pârască lui Corrado al nostru, care ne tot invita în apă şi noi ne făceam că nu îl auzim. Aşa că m-am enervat, vulcanică cum sunt, m-am repezit înspre el (şi acum râd amintindu-mi de o replică asemănătoare pe care am dat-o în urmă cu cincisprezece ani şi care a rămas memorabilă în rândul prietenilor mei) şi i-am şuierat, în engleză:
-          Tu ai treaba ta, noi o avem pe a noastră. Dacă eu nu mă bag în treaba ta, îţi sugerez să nu te bagi nici tu în a noastră!
Şi am plecat. Rămăsese şocat. Nu apucase să zică nimic.
Eu mă săturasem de toate şicanele dintre şcolile de surfing de pe insulă.
-          Nu pot să cred că ai făcut asta, îmi spune Corrado, câteva minute mai târziu. Era singurul meu prieten. Îmi povestea de nu ştiu ce alte fete.
Cum să mai dreg busuiocul?
Ne schimbam, ca de fiecare dată, în parcarea-gigant. Partenerul meu de conflict era şi el acolo. Mi se atrăsese atenţia că se uita foarte languros la şi după mine.
-          Este supărată pe mine, îi spuse lui Corrado, când mersesem să duc ultimele echipamente la maşină.
-          Yo también hablo español, i-am aruncat-o. ¿De dónde eres?
-          De Venezuela, mi reina, s-a apropiat el de mine, zâmbindu-mi ştrengăreşte.
S-au întâmplat trei lucruri. Corrado şi-a păstrat prietenul. Noi doi ne-am despărţit în condiţii civilizate. De atunci înainte, Andra mă alintă „mi reina”./
Cu Andra | Playa de Famara
De lumea care m-a fascinat în adâncuri în Costa Teguise, unde apa – deşi insuportabil de rece – ne-a oferit un spectacol minunat de colorat. Mi-am adus aminte cu Marcel de peştii din Marea Roşie.
De o altă zi când desenasem drapelul României pe plajă din plăci de surfing, de chiar 1 Decembrie.
/În acea dimineaţă ne întâlneam din nou cu amicul meu venezuelean. La fel de galant şi zâmbitor.
-          ¿Cómo estás?
-          Nu prea e ea încântată, mi-a tăiat-o Corrado. Nu îi place să facă surfing.
-          Oooo, nuuu!...
Ziua continuase cu multe plăci în cap şi cu o atitudine mai ciudăţică a lui Corrado, pe care îl necăjise o altă elevă, dar simţeam că îşi revarsă nervii pe mine. Aşa că m-am dat cu curu’ de pământ. Pardon, nisip. A venit să mă dreagă şi m-a luat în braţe, însă fix când ne consumam momentul, a ridicat ochii şi a văzut-o pe iubita lui, simpatica Daniela – care de obicei nu îi făcea vizite în timpul cursurilor –, la un metru de noi:
-          Amore.../
De când ni s-au cerut 10 euro pe o omletă în exclusivistul El Golfo până când Andra nu le-a cerut socoteală chelnerilor.
Doar că, din motive pe care le puteţi citi aici, după 3 zile, am vrut, personal, o pauză. Cu două zile înainte beneficiasem de singura noastră zi întreagă de umblat hai-hui pe insulă şi descoperisem, alături de Andra şi de Marcel, cochetul Teguise, undeva între munţi, cu străzi înguste şi suveniruri îmbietoare. Cumva, în alt stil decât orice altă aşezare de pe Lanzarote.
Aşa că, am hotărât să mă reîntorc. Erau nişte nori negri şi turna la intersecţia în care am fost lăsată. M-am adăpostit într-o staţie de autobuz, cât să-mi mai pun o bluză pe sub jacheta impermeabilă.
-          ¿Estás trabajando aquí?
-          No. Estoy viajando.
-          ¿Cómo te enteraste de nuestro pueblo?
-          Hay una muy buena aplicación, se llama Trover.
Nişte discuţii de dimineaţă, cu o doamnă curioasă de prin partea locului. Am stat în centru, sub un fel de cortină, iar apoi, când ploaia a mai stat, am fost să înfulec o tartă cu mere. Străzile pe care mi le aminteam pline erau goale. Magazinele la fel. Iar eu aveam mult mai mult timp să savurez toate indicatoarele atent amplasate, toate bunătăţurile tipice insulei, toţi stropii ce se prelingeau printre pietre.
Mercadillo de Teguise
Ţinta mea sta sus. Numai că, pentru a ajunge la ea, a trebuit să mai aştept cam o oră să se potolească norii. Care se scuturau din nou.
La drum spre Castillo de Santa Barbara (sec. al XV-lea)
De îndată ce am simţit că vremea ţine cu mine, am pornit-o spre locul în care credeam că începe poteca înspre Castillo de Santa Barbara, foarte atrăgător cocoţat pe o stâncă. Am întrebat un copil, care mi-a explicat clar pe unde trebuie s-o apuc. Am ignorat bariera şi, încercând să feresc melcii şi furnicile din cale-mi, am început să urc. Aerul curat, de după ploaie, îmi da ocazia unor privelişti fantastice! În sfârşit, mă simţeam liberă, EU şi fericită în acea călătorie! Am continuat urcuşul, vântul s-a înteţit, aşa că mi-am tras fermoarul şi nici că mi-a păsat. La final, am găsit zidurile zdravene şi, în spatele lor, un covor de verde crud, amestecat cu nuanţe cărămizii şi, în acea zi, cu griul oceanului.
Petra & Teguise
-          Acolo sunt Andra şi Marcel, de abia aştept să le povestesc ce frumos a fost aici!
Am coborât entuziasmată, radiind şi dornică să împart din starea aceea de bine, cum de fiecare dată o fac: „Alo, mama? Nu o să îţi vină să crezi unde sunt...”
--> ? <--

No comments:

Post a Comment