Orşova şi Ada Kalehul de odinioară

Este sfârşitul unui an cu multe călătorii şi este normal (nu?) să încep să mă gândesc la ce-o să îmi aducă 2013 în materie de drumuri şi experienţe, pe meleaguri noi sau pe meleaguri cunoscute.

Marea mea dragoste, după Scoţia, este Bosnia...  O ţară fabulos de frumoasă şi de sălbatică, ce nu încetează să mă surprindă de fiecare dată când ne revedem. Dar despre toate aceste sentimente frumoase, într-un alt blog post.

 

Doream doar să subliniez că de prin 2009, drumul meu spre Bosnia a trecut de fiecare dată prin Orşova, „my love”, cum îmi place să o alint, pentru că mi-a intrat pe vecie în suflet, din prima clipă când am văzut acoperişurile roşiatice ale caselor, terasate ca aşezare şi oglindindu-se în Dunărea cea măreaţă! Şi dacă nu v-am convins încă, aflaţi că un răsărit de soare la Orşova nu se poate uita niciodată, într-atât este de minunat şi într-atât este de puternică strălucirea razelor de soare peste frumoasa Dunăre... Cazanele maiestuoase, peşterile misterioase şi dovezile istorice de mii de ani care se regăsesc în această zonă te lasă pur şi simplu cu gura căscată, iar starea de bine şi liniştea care te copleşesc sunt aproape de neegalat.

 

Dunărea are însă tainele ei şi de prin 1970 Ada Kaleh se înscrie în rândul acestora. Am auzit prima oară despre această insulă din mijlocul Dunării de la tatăl meu, apoi, cu ocazia unei croaziere pe Dunăre din primăvara lui 2010, am avut ocazia să văd fotografii vechi ale locuitorilor de pe Ada Kaleh, cu care ghidul nostru, de origine turcă, nu pierduse total legătura. După dinamitarea insulei, mulţi dintre ei s-au refugiat în Dobrogea, în timp ce aceia care au rămas s-au strămutat în Orşova. Curios este faptul că strămutarea lor în locul vizat de către autorităţi (unde, de altfel, au fost mutate monumentele istorice de pe Ada Kaleh), Insula Şimian, de lângă Drobeta, a fost aproape în totalitate ignorată.

M-am tot gândit, împreună cu iubitul meu, la cât de minunat ar fi fost să mai avem încă o asemenea aşezare ca Ada Kaleh, cu totul deosebită faţă de restul Banatului, mai mult brăzdat de influenţe sârbeşti şi austro-ungare decât de unele orientale. Un loc unde climatul mediteraneean, deosebit de restul sudului ţării, permitea cultivarea de smochini, mandarini şi portocali. Un loc unde rahatul şi cafeaua turcească ne-ar fi făcut să uităm preţ de câteva minute de grijile zilnice şi să ne afundăm într-o altă lume. Una exotică. Căci, până la urmă, orice moştenire culturală pe care un neam o are, indiferent dacă a fost sau nu presărată cu elemente de suferinţă naţională, trebuie preţuită şi promovată, pentru că face parte din noi şi trebuie să fim mândri de acest fapt şi să încercăm să privim partea plină a paharului. Mereu.

Nu cred că până şi o minunăţie tehnică asemeni Porţilor de Fier a meritat sacrificarea unui asemenea giuvaier de istorie şi civilizaţie cum era Ada Kalehul. Însă trecutul este trecut; tot ce ne-a mai rămas de făcut este să ni-l amintim zâmbind.

Iar eu, una, mi-am promis ca la anu’, în drumul meu spre Bosnia, să poposesc încă o dată la Orşova şi să ajung şi pe Insula Şimian, pentru a vedea măcar o fărâmă din Ada Kalehul de odinioară.

La mulţi ani, dragii mei!

Dacă sunteţi la Orşova,

Înnoptaţi la Casa Verde, Dana şi Ralf sunt incredibil de primitori, iar priveliştea peste Dunăre este fabuloasă! Treziţi-vă la răsărit, nu veţi regreta! Nu rataţi o croazieră pe Dunăre, pentru a explora Cazanele Mari şi Cazanele Mici, Statuia lui Decebal, Peştera Ponicova şi Tabula Traiana!   Dacă aveţi posibilitatea, faceţi şi un drum cu maşina până la Statuia lui Decebal, căci o veţi percepe diferit de pe uscat, apoi treceţi graniţa în Serbia, conduceţi până în primul sat şi luaţi masa la un restaurant cu specific pescăresc (vegetarienii vor avea şi ei ce mânca, fără probleme, veţi găsi vorbitori de limbă română printre ospătari şi veţi putea achita în lei), bucurându-vă în acelaşi timp ochii cu priveliştea superbă asupra malului românesc de pe malul sârbesc!