Specificităţile Patagoniei… prin mine

Visez de ani buni la Patagonia. Şi mai cu seamă la cea argentiniană. Obişnuiam să cobor cu mouse-ul spre coada Americii de Sud şi să îmi imaginez că aş umbla pe-acolo. Teritoriul este imens şi nu am reuşit să explorăm decât o bucată, prin provinciile Río Negro şi Chubut.

Cum a fost?

Aşa cum am visat-o?

Mai bine!  

BARILOCHE a fost începutul fascinaţiei (reale) pentru Patagonia. Orăşel aproape de graniţa cu Chile şi înconjurat de munţi – ne-a dat un pic din răcoarea la care nu mai speram puţin după zori. Curând însă, ne prinsese şi-aici din urmă vara. Vara patagoneză.

Cerul albastru şi Lacul Nahuel Huapi mă cuceriseră deja. Îmi îmaginam o iarnă la Bariloche, în aşezările mai mici din jur (San Martín de los Andes?) şi o tură cu placa pe pârtii. Mă legasem tare de loc. Deja.

ANIMALELE au reprezentat dintotdeauna unul dintre motivele pentru care mi-am dorit Patagonia. Poate că cei mai mulţi se duc pentru munţi. Eu am aşteptat cu nerăbdare să cunosc animăluţele şi apele – râurile turcoaz şi coasta. Pentru râuri trebuie să mă reîntorc, coasta însă m-a surprins tare. Prin electricul culorilor sale. Prin felul în care ne-a primit în adâncurile sale. Când, de pildă, am înotat cu leii de mare.

Am scris aici mai multe despre minunatele animale (în engleză). Ce-i drept... la nord şi sud de Puerto Madryn abundă. Peninsula Valdés e un paradis (plin de nisip şi praf); Punta Tombo şi Punta Loma sunt, la rândul lor, impresionante. Lei şi elefanţi de mare, pinguini magelanici, mara, cuis, choique, guanaco la tot pasul şi balenele ucigaşe la venirea iernii. M-au fascinat coloniile, punctele de observaţie, potecile. M-au încărcat aceste suflete. Prin bucuria lor, prin candoarea lor, prin naturaleţea interacţiunilor noastre. Cred, în continuare, că să călătorim pentru a le vedea în mediul lor şi pentru a le sprijini conservarea reprezintă o motivaţie puternică.

CINE AR FI ZIS CĂ VOM GĂSI INFLUENŢE GALEZE? Aproape de coastă sau pe coastă. Oraşe cu căsuţe albe şi străzi unduitoare, localnici cu piele deosebit de albă, păr blond-roşcat şi mulţi pistrui. Şi ochi albaştri. Puerto Madryn, Trelew, Gaiman... Părculeţe îngrijite, ora ceaiului, prăjituri cu iz de Ţara Galilor – un deliciu; se pot cumpăra de la Ty Te Caerdydd (cantitate minimă: 500g).

O curiozitate ce se potriveşte atât de bine în realitatea Argentinei, ca întreg, unde dulciurile sunt la loc de cinste şi fabulos preparate, iar oamenii nu mai ştiu cum să te mai ajute, într-o bunătate atât de naturală, încât îţi intră direct în suflet.  

ŞTIAŢI CĂ CEL MAI MARE ŞI COMPLET SCHELET DE DINOZAUR DIN LUME S-A DESCOPERIT ÎN PATAGONIA? Nici nu-i de mirare, la cât de întins şi lunar este peisajul. Probabil că odinioară era mai plin de verdeaţă, vântul nebun al regiunii – inexistent sau mult redus (uneori ai impresia că eşti în deşert, înconjurat de furtuni de nisip) şi realităţile – diferite. [Şi vorbind cu localnicii, spun ei înşişi, fără intervenţia mea, că pe sute de km „Nu este nimic, doar deşert”. Un alt fel de deşert.]

Pentru dovezi ştiinţifice şi o experienţă muzeistică extraordinară, Museo Paleontologico Egidio Feruglio din Trelew nu trebuie ratat sub nicio formă. Am avut chiar ocazia să zărim ultimele săpături arheologice pregătite pentru curăţare şi pentru a-şi găsi locul în muzeu.

 

EXPLORAREA la gradul la care se realizează în Patagonia are egal în puţine locuri din lume. De ce? E un pustiu care te cheamă. Drumuri cu autobuzul în care poate că mergi 5 ore şi zăreşti trei localităţi (nici acelea mari). Sau dacă te apuci să umbli de capul tău poate că nu dai de niciun om mult timp.

 

Sau poate că nu este atât de spectaculoasă pe cât ai sperat, dar te simţi uneori ca primul care a călcat într-un loc. Aidoma unui mare explorator. Şi aşa iubeşti Patagonia, pentru asta iubeşti Patagonia – pentru cum, pe nesimţite, îţi intră pe sub piele. Pentru sălbaticul care te face – ca nicio altă dată – să te simţi ca acasă.