6 elemente din Crişana şi împrejurimi care m-au făcut să zâmbesc

Cum planurile de călătorie din acest an ne-au fost date peste cap şi cum precedentul fusese deja creat, am continuat să visez la drumuri şi experienţe pe meleaguri frumoase. J

După cum am mai spus-o, Marcel şi cu mine am ales ca anul acesta să rămânem în ţară, să umblăm pe aici. Voi adăuga – şi pentru că şi ţara noastră merită susţinută. Pentru că este a noastră, pentru că este frumoasă prin suflete şi privelişti.

De ziua mea onomastică (29 iunie), nu aveam neapărat un plan, dar ştiam că îmi doresc să fiu pe drum. Mai vine un „cum” aici, care zice că spontaneitatea (poate, în unele cazuri, dusă la extrem) a venit să modeleze toate escapadele noastre din acest an. Probabil că experienţa îşi spune cuvântul şi face totul să pară mai uşor, cu toate că nu simţim cu adevărat procesul. Şi mai cred că adaptabilitatea va fi caracteristica cea mai importantă pentru călători în lumea nouă în care, fără voia noastră, am pătruns.

Destul însă cu filosofia! Ştiam de Şuncuiuş, de plaja de acolo – la Crişul Repede – ridicată-n slăvi şi-mi doream să văd şi să experimentez, cum o fac dintotdeauna. Au fost necesare doar 3 zile pentru a ne încărca şi vă împărtăşesc elementele ce-au dus la asta.

Dulciuri bune

Iubitul meu cu ochi de vultur a zărit-o şi ne-am întors – era deschis. Pentru prima dată de la sfârşitul lui februarie am stat şi noi la o masă, am băut o apă minerală şi ne-am delectat cu o Pavlova şi cu un cremşnit de casă, dar care fuseseră servite la pahar. Tare bine mi-au picat şi recomand locul din toată inima – Cookie Lab din Beiuş. [şi ţineţi seama că sunt o mare iubitoare de dulciuri şi mă cam joc şi eu de-a coptul]

Plimbări încântătoare cu bicicleta

Au fost două, frumoase tare, însă prima a devenit una dintre preferatele mele dintotdeauna. Am pornit din Remetea, după podul peste Roşia, unde se vedea un drum mai lăturalnic spre Drăgoteni, însă noi am ţinut-o spre Şoimuş, având râul pe stânga şi câmpuri pline de vară pe dreapta. Lumina bătea deja frumos, maşini nu prea treceau şi... aşa ne-am oprit pe următorul pod, apoi am continuat spre Petreasa, în căutarea bisericii menţionate un pic mai jos. Un localnic cu vorbă molcomă ne-a spus că am trecut pe lângă ea (căci se găseşte între cele două sate), aşa că ne-am întors. După ce am explorat-o (bucata de traseu cu cea mai mare dificultate se găseşte pe lângă ea, în rest, fiind foarte uşor; 10 km – într-o 1h15’, puteţi finaliza tot, cu opriri şi fotografii), am apucat-o înapoi spre Remetea, pe acelaşi traseu. Ne-am oprit să ne delectăm cu dude şi apoi am răspuns saluturilor politicoase ale copiilor din sat. Zâmbind la vederea unui pui de capră ce a reuşit singur să se salveze din ape, am pus bicicletele pe suporturi şi am pornit-o mai departe.

A doua tură a fost pe dimineaţă, în Valea Drăganului (am stat, veţi vedea mai jos, la Poezii Alese şi ne-am pus pe pedalat chiar din faţa pensiunii). Deşi de doar 3km, a fost greuţ şi ne-a luat cam 3 sferturi de oră. Ne-am dus să vedem Crişul Repede pe un tăpşan ce avea doar parţial o potecă formată, restul părând – în urma ploilor mari din ultima perioadă – mai mult o mlaştină decât un drum drept. La întoarcere ne-am dat seama că era şi în pantă, iar soarele dogorea. Duşul acela de dimineaţă, de după verdele prin care-am biciclit, a fost cel mai fain din acest an! :P

Cu bicicletele prin Valea Draganului, Cluj

Frânturi de istorie

Vă pomeneam mai sus de Biserica din Şoimuş-Petreasa. Este din lemn şi datează din 1752. Are o pace fantastică în juru-i şi, chiar dacă nu am putut intra, am mângâiat detaliile şi pereţii aceia vechi şi ne-am umplut cu bucurie!

Un pic de normalitate

(chiar dacă nu pică întotdeauna bine)

Cină sau mic dejun la un restaurant

Chiar dacă mâncarea nu a fost extraordinar de bună de fiecare dată, am iubit sentimentul de a mă găsi, după 4 luni, la o masă. [vouă nu v-a lipsit? J]

Apoi, chiar de plaja vestită din Şuncuiuş pe mine nu m-a dat pe spate, m-am bucurat să mă găsesc acolo! [din nou, ar trebui să atrag atenţia asupra faptului că şi noi, bloggerii/scriitorii de călătorie, avem datoria de a relata cât putem de obiectiv faptele, fără exagerări în scopuri de marketing]

O noapte în camping

Mie să stau cu cortul mi-a plăcut întotdeauna şi gazdele au fost foarte primitoare, însă cine se aştepta să fim zeci de oameni acolo?! Eram foarte obosită şi îmi doream foarte mult să dorm bine, pentru că a doua zi am fi vrut să facem o tură de caiac pe Crişul Repede. Ei bine, nişte liceeni ne-au cântat până la 5 dimineaţa fără pic de consideraţie un repertoriu care a cuprins cântece româneşti, cântece din anii ’90 şi chiar manele. Puţin după 7, după doar 2 ore de somn, am strâns tot (deşi plănuiserăm să rămânem 2 nopţi) şi am plecat. Începuse şi ploaia şi Crişul era foarte umflat.

Vizitarea unei peşteri

Am studiat mai multe peşteri pe care le-am fi putut vedea şi, până la urmă, am ales Peştera Unguru Mare – mi-a plăcut mie podul suspendat ce ducea-nspre ea! Ni s-a permis imediat intrarea (bilet: 12 lei) şi am fost singurii vizitatori pentru vreo 10 minute. Am fost atenţionaţi şi cu privire la folosirea lanternelor frontale – se pare că peştera găzduieşte o populaţie impresionantă de lilieci.

O scurtă drumeţie pe deal

Tot doamna ghid ne-a spus de un traseu uşor de 10 minute, în sus pe dealul din faţa peşterii – acolo se găseau şi „mărturii” ale cetăţii hallstatiene descoperite, dar şi o panoramă foarte frumoasă.

O cazare cu miresme de vară

Cum camparea ieşise din cărţi, am căutat o cazare liberă în zonă, constatând cu tristeţe că multe s-au închis. A fost şi unul dintre motivele pentru care am sunat direct proprietarul, pentru ca acesta să nu mai plătească niciun comision.

La „Poezii Alese” am putut mânca şi bea la cină şi la micul dejun în minunata grădină plină cu flori, ne odihni fără griji şi usca echipamentele de apă pe mini-terasa pe care camera noastră o avea. A costat 270 lei (2x2 mese + noaptea de cazare).

La "Poezii Alese" din Valea Draganului, Cluj

Ne-am simţit tare bine aici, ba chiar am primit un trandafir în dimineaţa plecării – de ziua mea onomastică. J

Explorarea unei grădini botanice

De mult îmi dorisem să ajung la Jibou şi să vizitez Grădina Botanică – unul dintre prietenii mei dragi şi coleg de echipă de quiz îmi povestise de ea. În drumul străbătut într-acolo, am trecut prin peisaje sălbatic de verzi, şi prin satul de care acelaşi drag prieten şi surorile lui sunt foarte legaţi – Treznea. Am văzut ruinele castelului şi informaţii istorice mai detaliate despre masacrul de la Treznea puteţi citi aici (iar aici puteţi urmări povestea tristă a satului Ib, care a trecut prin orori de acelaşi fel; m-am cutremurat – trebuie să iertăm, însă trebuie să şi cunoaştem ce s-a întâmplat, iar faptele trebuie asumate).

Partea plină de culori, flori şi bună dispoziţie a urmat. Căldura era mare şi de mers a fost mult, pe teren deluros, însă ne-au impresionat plantele tropicale, peştişorii zglobii şi grădina japoneză.

Trasee scurte spre minuni geologice

Nu ştiu dacă durează mai mult de 5 minute traseul din parcarea de lângă Gâlgău Almaşului şi până în locul de unde se pot vedea formaţiunile geologice incluse-n Grădina Zmeilor. Plimbarea este foarte plăcută, deschiderea – încântătoare; totul se desfăşoară într-un cadru plin de linişte şi de calm. Minunile au fost modelate de ape, vânturi, de timp... şi impresionează.

Parcarea de langa Gradina Zmeilor, Galgau Almasului, Salaj

Gradina Zmeilor, Galgau Almasului, Salaj

Cu caiacul pe lac

(dacă pe râu nu s-a putut)

Eu am o regulă – nu mă dau pe ape în condiţii de inundaţii. Niciodată nu poţi şti ce buşteni aduc (sau alte cele) şi mi se pare că merită să aşteptăm condiţii optime (în orice sport – ne putem şi bucura mai mult astfel). Aşa o gândesc eu.

Aşadar, primul lac pe care ne-am dat a fost Barajul Drăgan-Floroiu. La început, ne-am gândit că va fi greu să ajungem la apă, pentru că malurile erau înalte. Am urmat însă un drum înspre vestul extrem al lacului (înainte de a ajunge la barajul propriu-zis). Am coborât caiacele prin pădure şi ne-am lansat. Curând, am realizat că mă găseam pe unul dintre cele mai sălbatice lacuri ale vieţii mele! Pot spune că m-am îndrăgostit de acest loc! Nivelul apei era ridicat, vântul – destul de puternic, însă senzaţia de libertate a fost sublimă.

Încă de pe drumul spre Tarniţa şi Someşul Cald (unde-am şi ajuns), ne-a fermecat ceaţa de pe Lacul Gilău. Ne-am lansat de pe malul stâng şi am realizat cauza ceţii – apa era extraordinar de rece. Cu toate acestea, jocul de-a v-aţi ascunselea cu lumina şi vaporii ne-a plăcut la nebunie şi a fost sfârşitul perfect pentru ziua aceea şi pentru călătoria noastră.