Ce-am ratat pe la mare şi împrejurimi pân-acum?

 Mai întâi, aş vrea să îi mulţumesc domnului care ne-a anunţat cu 5 minute înainte de a ieşi din casă – cred că voi face, până la urmă, lista aceea a ruşinii [în ultimele 12 luni, treaba asta mi s-a întâmplat de 3 ori] – că se suprarezervase cazarea rezervată şi plătită în Techirghiol. Hmmm, din păcate, Techirghiol nu s-a schimbat mult. Mi se pare şi mai murdar decât era şi este trist!

Pe loc, am schimbat planul [deja ne-am intrat în mână]. De la „călătorim fără bagaje” am ajuns la „No, hai, atunci, să luăm şi caiacele”. Mai ales că găsiserăm cazare la Jurilovca, unde îmi doream în secret să revin [căci fusesem o singură dată, în 2013]. La turcoaz.

După ce Peticel, dragul nostru pisoi, a fost lăsat în vacanţă la tata, noi am făcut o oprire la Cislău cât să-i dăm o îmbrăţişare prietenei noastre Gabi şi să luăm la pachet nişte mâncare de la Restaurantul 2D, unde se găteşte tradiţional şi minunat şi unde nu am fost refuzaţi pentru comandă chiar dacă am sunat la manager. :P

 

Revenind la mare, a fost ca atunci când ni s-a anulat zborul de Bari şi-am ajuns la Barcelona – varianta neaoşă. Pare-se, povestea cu Delta nu se încheiase (nici acum nu o simt încheiată), aşa că am revenit la căldură (în Braşov ploua şi era frig), o umezeală bizară şi ţânţari (mai puţini şi mai amorţiţi decât în iulie).

Deci, ce-am ratat?

 

Dacă vorbim de mâncare—

La Năvod din Jurilovca. Multe zâmbete, servire rapidă, preparate bune (se poate lua şi micul dejun aici) şi... o experienţă culturală, până la urmă, în care am învăţat – prin conversaţii şi atenţie – multe despre tradiţiile lipovene.

La Partid din Lehliu Gară. Nu degeaba spun ei că „cel mai bine de pe litoral se mânâncă în Lehliu”. Ca la mare ne-am simţit. La preţuri mult mai mici şi porţii mult mai mari. Amabilitate, o atmosferă foarte faină chiar şi luni seara; de acum ştiu unde să poposesc când sunt în zonă [şi povestea locului e interesantă şi merită studiată].

Dacă vorbim de apă—

După Portiţa, pe care-am văzut-o pentru prima şi singura dată acum 8 ani, Plaja Cap Midia mi-a intrat în suflet ca preferată de la Marea Neagră. Am şi prins o zi cu valuri nebune, care mai degrabă mi-a adus aminte de vizitele la ocean, în sudul Braziliei. E sălbatică şi curată şi cu energie faină. Cu parcarea e mai greu, însă merită chinuiala. Unde mai pui că mi-am făcut şi sesiunea de wild swimming 13, de august.

Pentru iubitorii de caiac, sunt multe trasee faine de încercat în zonă. Eu l-am găsit pe acest domn pasionat de sporturi de apă pe Wikiloc şi am împrumutat o idee de la el. După zona portului Jurilovca, dacă mergeţi drept înainte şi faceţi o uşoară dreapta, veţi putea parca maşina şi lansa caiacele la apă. Este un loc minunat – poate cu cel mai mare impact avut asupra mea din toată călătoria –! Se urmează canalul până în Lacul Goloviţa, apoi se face stânga pe următorul canal. După foarte puţini metri parcurşi, în dreapta se va deschide un canal pe care bărcile mari nu intră. Aşa se face că, pe lângă spectacolul oferit de pescăruşi aproape de port – când au fost hrăniţi de un pescar şi s-au îmbulzit pe deasupra apei –, am văzut cormorani, bâtlani şi... pelicani! ♥ Ca în fiecare zi în Deltă. Canalul acesta duce la Capul Doloşman, însă noi ne-am oprit după vreo treime, cu promisiunea că vom reveni. Eram deja încărcaţi, fericiţi, Goloviţa lucea într-un mare fel...

 

Dacă vorbim de ce să mai facem prin zonă—

Am ajuns, într-un final, la Histria [9-17, miercuri-duminică; preţ vizitare cetate: 10 lei]. Este impresionantă prin dimensiuni, poveştile ce le citeşti la faţa locului te transportă cumva în timp şi-ţi poţi imagina cum era atunci atmosfera pe lângă Lacul Sinoe. Care îi conferă mult şarm. [Ar putea fi şi malurile curăţate puţin.]

Undeva unde te aştepţi mai puţin apar formaţiuni pietroase, care şerpuiesc parcă, în ritmul drumului. Cheile Dobrogei. Noi am oprit, ne-am ales un deal şi l-am urcat, în miresme de vară şi nuanţe roşiatice de apus. La final, am stat să povestim cu un domn din Năvodari, fiul său şi prietena lui cea mai bună.

Ei ne-au spus să urmăm drumul care se face la dreapta, după ce se termină cheile. Este prost pe alocuri, dar se poate traversa, chiar şi cu o maşină mai joasă. Aşa am ajuns noi lângă Lacul Casian, ce stă ferit de zgomotul şoselei. La întoarcere, Marcel a avut parte de o şedinţă foto cu un stârc foarte prietenos.

 

Menţiune specială—

Chiar dacă nu există o adresă fizică [m-am cam păcălit eu cu asta], există site-ul şi de acolo se pot comanda minunatele produse româneşti TECHIR, în mare parte realizate cu nămol din Lacul Techirghiol.

 

Rugăminte—

Cu părere de rău o spun, am găsit localităţile de la Marea Neagră în care am fost [nu le-am menţionat pe toate, că se vrea un articol despre lucrurile şi locurile faine de pe litoral] foarte murdare, cu construcţii în desfăşurare sau neterminate. Un talmeş-balmeş. Parcările de pe lângă plaje – mizerabile. Nu-i bai. Putem rezolva. Fiecare luând un bidon, o cană de hârtie strivită, orice... şi... ţuşti la coş! Ne putem ţine casa curată, că pe ea o avem!

Am auzit şi de la localnici: apa se putea înainte bea, atât de curată era în jurul Jurilovcăi, însă, de când s-a oprit comunicarea directă cu marea, s-a lovit mult şi în bunăstarea zonei, şi în natură. Poate că lucrurile se vor schimba. Eu trăiesc cu speranţa aceasta! Şi lupt pentru ea!

 

România este minunată şi oamenii-s faini tare şi ştiu că nu ne vom lăsa! Vom trăi nedivizaţi, în bunătate şi omenie, după cum ne-a fost felul mereu! ♥    

P.S. Pe drumul spre mare, bogăţie – fructe (pruni mai-mai să se rupă de greutatea prunelor), legume proaspete şi sănătoase, pământ negru de Bărăgan. Suntem mai bogaţi decât ştim! ♥