Cum a fost în Uruguay şi cum ar fi fost post-criză?

Puteam lua un alt exemplu. Însă fix faptul că am petrecut un timp relativ scurt în această ţară mi-a permis să ating punctele pe care le doream atinse.

Mi-a plăcut în Uruguay şi mă voi reîntoarce. Mi-au plăcut căldura oamenilor (nu ştiu de ce, neaşteptată; am mai spus-o, am şi eu preconcepţiile mele), atmosfera, mâncarea, siguranţa şi curăţenia.

Înainte de plecarea noastră din România, un bun prieten ne spusese că a auzit multe lucruri bune şi că i-ar plăcea şi lui să ajungă în Uruguay.

Şi eu, de abia aşteptam, după Brazilia (va urma)!

M-am gândit să vă înşir în continuare cum s-au aşezat lucrurile în zilele de la început de ianuarie şi cam cum ar fi arătat, de pildă, în viziunea mea, călătoria în ianuarie 2021.

Drumul transfrontalier cu autocarul

Mă încântau deja spaniola vorbită – în locul portughezei, atitudinea doamnei care se ocupa de noi pe durata întregului drum [recomand EGA - a fost cel mai fain drum cu autocarul din America de Sud], servindu-ne mâncare, păturici şi răcoritoare. Aaaah, şi dulciuri! Cu un alfajor [biscuit-sandviş umplut cu dulce de leche, de obicei] a început ziua noastră în „Ţara Iepurilor” [o poreclisem aşa pentru că mi se părea imaculată şi incredibil de verde şi de veselă, simţind că un iepure poate oricând ţâşni peste drum]. Bucăţile de verde erau întrerupte de bucăţi de ocean, mai apoi de cele de estuar (La Plata).

 

Câte locuri vor mai fi ocupate dintr-un autobuz suprapus, de pildă, pe un drum din acesta de noapte, între două sau mai multe ţări? Cum se va servi mâncarea? Cât de igienizate vor fi în prealabil păturile şi pernele? Va dispărea acest asistent al şoferului pe curse? Poate că, după modelul imaginat deja de Grecia, va trebui să prezentăm un „paşaport de sănătate” atunci când călătorim. Pentru ca acest aspect să fie operaţional, va trebui, în primul rând, recunoscut de toate ţările. Şi dacă ne îmbolnăvim pe parcurs şi nici măcar nu o ştim? Eu, una, aş pune cel mai mare accent pe testarea populaţiei şi pe retestarea ei, pe producerea de teste valide cu răspuns rapid, care se pot folosi la transportul în comun pe distanţe mari, mai ales că vaccinul se lasă aşteptat şi/sau poate că nu va putea fi produs vreodată cu succes. /Am lăsat aceste postări pentru că erau multe întrebări şi incertitudini în urmă cu mai mult de 2 ani. Între timp, am călătorit; şi prin afara ţării, însă mai ales înăuntrul României. Mai mult chiar decât o făceam înainte de 2020. J Fără griji de niciun fel. A fost totul doar o făcătură menită să ne blocheze şi mai mult conştientizarea. Mă bucur că mulţi oameni au înţeles păcăleala, după primele două luni de „ce se întâmplă în jurul meu?”... – 20.05.2022/

Cazarea din Montevideo

Am comunicat bine cu proprietarul La Posada şi, ştiind că veneam după un drum peste noapte cu autobuzul, a rugat-o pe cea care se ocupa de curăţenie să ne pregătească mai repede camera. Aşa am putut noi dormi un pic (mai mult) până am simţit că ne-am mai recuperat din forţe.

Clădirea era superbă, chiar dacă nu cel mai bine întreţinută în interior, însă cu un potenţial enorm, fix în mijlocul Oraşului Vechi!

 

Vom mai călători pe rute de noapte, care în mod sigur conduc la scăderea imunităţii şi la o stare de amorţeală pentru cel puţin o zi? Nu ştiu să vă spun, însă mă pune pe gânduri. Am purtat săptămâna aceasta o discuţie video cu câţiva dintre cei mai buni prieteni ai mei. S-a ridicat o chestiune interesantă – încrederea pe care va trebui să o avem în cei care au dezinfectat locul în care ne cazăm. Vor rezista hostelurile, cu băile şi spaţiile lor comune? Poate că înainte nu ne gândeam atât de mult la boli. Ne gândeam să fie curat, şi atât. Acum, spectrul se va dezvolta. M-am lăsat pe mâna multor oameni în călătoriile mele de până acum. Voi alege să o fac în continuare.  

Bancomatele din Ciudad Vieja

Am căutat mult unul şi am dat peste mai multe. Aveam nevoie de numerar pentru că în unele locuri nu puteam plăti cu cardul. La cazare, de pildă, sau pe stradă, în cazul în care era vreun obiect făcut manual ce ne făcea cu ochiul (cum a avut Marcel nevoie când şi-a cumpărat un caleidoscop care-i şi-acum pe noptiera lui).

Am încurajat dintotdeauna plata cu cardul – mă credeţi sau nu, niciodată nu am umblat cu bani prea mulţi la mine /am greşit – 20.05.2022/. Până acum ceva timp, înţelegeam dacă nu puteam plăti peste tot cu cardul, mai ales în anumite părţi din lume. Chiar şi după călătoria în Islanda, unde totul a fost automatizat (şi era 2012!), până şi benzina plătind-o în mijlocul pustiului cu cardul! Oamenii sunt, însă, creativi şi avem suficiente exemple în jur. Mai apoi, putem explora noi şi noi teritorii. De ce să fie nevoie de POS, când printr-o simplă aplicaţie telefonică, am putea achita şi vânzătorilor de artizanat care-şi desfăşoară activitatea pe stradă? Mai greu va fi cu oamenii care nu îşi pot permite un smartphone sau nu ştiu să îl folosească – dar cred cu tărie că se poate crea un dispozitiv ieftin şi accesibil. Oricum, monedele şi bancnotele vor fi în declin /dar mai putem salva situaţia şi încurajez pe deplin folosirea banilor fizici – 20.05.2022/.  

Mercado del Puerto

Mi s-a părut de la început un tourist trap, mai ales că pasagerii vaselor de croazieră păreau a fi duşi acolo. Cei care vindeau – de la mâncare la suveniruri – erau foarte drăguţi. Un tânăr ştia chiar câteva cuvinte în română şi-n maghiară (şi-o fi făcut antrenamentul în multe dintre limbile lumii pentru a atrage clienţi). Şampania primită cadou mă luase deja de cap în căldură înfiorătoare a acelei zile, şi mai ales din cauza faptului că nu mâncasem încă. Preţurile erau strigătoare la cer.

Viitorul vaselor de croazieră nu îl cunosc, mă gândesc doar că nu toate companiile vor rezista, că va exista o reticenţă a persoanelor de a se întoarce pe ele, că se vor împuţina cursele. Probabil că, post-criză, magazinele şi restaurantele din Mercado del Puerto nu ar fi fost atât de multe, că distanţa ar fi fost păstrată, că prietenia s-ar fi simţit de la distanţă, că nu ni s-ar mai fi oferit şampanie. Uruguay este şi-acum una dintre cele mai scumpe ţări în care am fost. Mă gândesc, deşi într-o primă fază poate că preţurile ar scădea, la final vor creşte pentru că ofertanţii vor rămâne puţini şi scumpirile dintr-un sector vor determina scumpiri într-altul. De parcă viaţa nu ar fi fost şi-aşa mult prea pretenţioasă în mult prea multe locuri din lume!

Restaurantele din centru

Am ales să mâncăm într-un loc fain şi cu preţuri decente, Alvarez Bar, unde ne-am reîntors seara, într-o atmosferă fascinantă, pentru a savura încă un smoothie de fructul pasiunii. Nu ne-am făcut griji de apropierea de alţi oameni, am stat afară, am studiat meniurile. Acum îmi dau seama că, deşi acasă mă spăl foarte des pe mâini, în călătorii nu am neapărat ocazia. Duc cu mine un dezinfectant din acela de buzunar, dar parcă nimic nu se compară cu a te spăla cu adevărat pe mâini.

Dacă m-aş fi găsit acolo în ianuarie 2021, probabil că primul drum ar fi fost la baie, unde îmi imaginez că aş fi avut acces doar eu, că meniul mi s-ar fi prezentat pe un ecran de telefon sau de tabletă dezinfectat anterior, că aş fi putut comanda direct de acolo, fiind apoi servită la masă de un chelner care şi-ar fi dezinfectat mâinile dinainte sau care ar fi încercat să păstreze distanţa. Sau poate că mi-aş fi luat singură prânzul de pe o tejghea. Aş fi plătit cu siguranţă online, poate printr-o aplicaţie, adăugând şi bacşişul. Celelalte mese s-ar fi găsit la o distanţă considerabilă. Şi m-aş mai fi spălat o dată pe mâini la final. Ca variantă, dacă mi s-ar fi părut mai sigur şi mai comod, aş fi cerut livrarea bunătăţurilor la cazare (până acum mi s-a părut ciudat să comand mâncare online în călătorii, deşi acasă o fac foarte mult!) – şi, din nou, aş fi făcut plata cu cardul /când realizezi că virusurile-s doar o invenţie perpetuată de medici fără a fi cercetată şi doar pentru a umfla buzunarele companiilor – nu-s prea multe mari, vezi Vanguard & Blackrock – ce învârt lumea pe degete, îţi trăieşti viaţa şi (re)devii preocupat de cu totul alte aspecte – 20.05.2022/.  

Parcurile din centru

Mi-a plăcut tare mult, pe măsură ce a venit seara, să mă desfăt prin parcurile din centrul capitalei. Am urmărit oamenii care ieşiseră cu căţeii la plimbare, copiii ce se jucau fără griji. Se lăsa răcoarea şi îmi plăcea. Mă simţeam bine într-o comunitate ce mă accepta, chiar dacă nu mă cunoştea.

Cum s-ar fi jucat micuţii un an mai târziu? Ce soluţii vor fi găsit părinţii şi bunicii lor pentru a le domoli energia? Cum se va fi schimbat modul în care vor fi fost şcoliţi? Atunci când se vor întoarce în sălile de clase, câţi vor fi într-o încăpere? Nu cred că parcul ar mai fi fost atât de plin. (Oare se vor observa în viitor diferenţe între diversele culturi – noi, latinii, fiind mai obişnuiţi cu apropierile şi aproape neacceptând o altă faţetă a lucrurilor şi nordicii, de exemplu, fiind obişnuiţi cu păstrarea distanţei încă dinainte de normele actuale?) Poate că nu m-aş mai fi aşezat pe o bancă, dar aş fi savurat, cu toate acestea, liniştea parcului /copiii au fost cei mai afectaţi de criza aceasta indusă – şi aşa s-a şi vrut, pentru a-i face mult mai supuşi încă de mici, pentru a le frânge spiritul; felicitări părinţilor care nu s-au lăsat manipulaţi! – 20.05.2022/.  

Magazinele şi centrele de închiriere din Montevideo

Tot timpul cât sunt pe drum, iau pulsul ţării în care mă aflu făcând o vizită la un magazin cu de toate. Uitându-mă la produsele de pe rafturi şi cumpărând ce îmi face cu ochiul. La fel fac şi în magazinele de artă şi artizanat. Curiozitatea ne-a făcut pe mine şi pe Marcel să îl descoperim pe Daniel Barbeito, un pictor uruguayan al cărui stil ne-a fascinat. Ne-am gândit chiar şi să închiriem biciclete şi să umblăm prin Montevideo aşa, dar căldura ne-a răpus.

 

Oare se vor mai putea face închirieri de biciclete cu uşurinţa cu care o făceam înainte? De exemplu, prin aplicaţii? Cine va garanta dezinfectarea între momentul predării şi cel al reînchirierii? Iar magazinele vor păstra oare sistemul de cozi, numărul maxim de persoane acceptate în interiorul lor? Se va întâmpla asta la nivel global?

Uber în Uruguay

Mai scump decât în Brazilia sau Argentina, însă tot la îndemână. L-am folosit. Mai greu a fost că nu am avut o cartelă de date în Uruguay şi ne-am lovit de semnalul slab al reţelelor publice de wi-fi, însă, la final, ne-am descurcat, şoferii dând dovadă de multă bunăvoinţă.

Vor mai fi sigure cursele de Uber şi de taxi, igienic vorbind? Cum se vor proteja cei ce ne conduc şi cum ne vom proteja noi de cei care-au ocupat înaintea noastră locul din spate? Se vor igieniza uşile, butoanele? Se va înregistra o creştere sau o scădere în transportul de acest fel dintr-o parte în alta? Simt că vom avea de-a face cu o scădere.

Turismul de masă din Colonia

Colonia del Sacramento mi-a plăcut din prima prin liniştea ei, prin copacii ei, prin vechiul ei, prin străzile ei... Meritase trezitul pentru cursa aceea de autobuz de 2h30’ din Montevideo. Deranjante oarecum erau grupurile (deh, apropierea de capitala Argentinei!) – în partea veche a aşezării UNESCO; de abia găseai un loc liber la vreo cafenea; de abia puteai face câţiva paşi fără a te intersecta cu x oameni.

 

Mă întreb dacă aş mai fi călătorit cu autobuzul din Montevideo în Colonia, dacă nu cumva aş fi ales un drum cu bicicleta – chiar şi segmentat... Călătoriile pe două roţi sau cu caiacul pe apă s-ar putea să devină norma, alături de campare, care va prinde teren. Chiar şi rulotele se vor bucura de un mare succes. Aş fi probat atât de multe haine în superbul magazin în care mi-am petrecut cel puţin 10 minute în Colonia? Mda, un alt gând.

 

Feribotul şi plecarea înspre Argentina

La final, am grăbit pasul spre feribot, rearanjând lucrurile pe una dintre băncuţele din gigantica şi imaculata sală de check-in. Pentru îmbarcare, ne-am pus la rând şi a părut că durează o veşnicie, iar la bord am simţit forfota de care toţi colegii noştri fuseseră cuprinşi parcă – ba pe punte, ba înăuntru, ba la poze, ba la poveşti.

 

De multe ori am făcut asta – am reorganizat toate cele pe drum, negândindu-mă poate la cât de igienizate sunt toate suprafeţele şi la ce voi lua cu mine, fără să vreau, în bagaj (poate că ne vom gândi de două ori înainte de a-l pune, pentru a-l desface, pe pat). Nu ştiu dacă aş mai face asta oriunde. Nu ştiu cum va fi posibilă îmbarcarea/debarcarea pentru curse scurte într-un timp optim, distanţarea conducând la timpi de aşteptare enormi şi poate chiar la reorganizarea/regândirea felului în care decurge astăzi transportul de acest fel. Vor mai exista rândurile cu multe locuri în cazul curselor de feribot sau catamaran? Probabil cu spaţii între ele. Ne va mai fi permis accesul oriunde pe nave? Probabil că nu.  

Ce se va mai schimba în felul în care călătorim prin lume?

De la început, nu am crezut în cele 14 zile de autoizolare – ştiam că se va impune o perioadă mult mai lungă.

Apoi, oricât de optimist ar suna „Totul va fi bine” şi „De-abia aştept să ne îmbrăţişăm din nou, să ne întâlnim”, de pildă, sunt doar îmbărbătări. Înăuntrul nostru ştim că totul s-a schimbat deja. Cu cât schimbarea aceasta va dura mai mult, cu atât este mai sigur că îşi va modifica eticheta – din „temporară” în „permanentă”. Poate că totuşi avem noroc şi se întâmplă un miracol şi se termină totul cu bine chiar şi mai curând decât ne-am aştepta cu toţii.

Cred că avioanele, iniţial cu bilete la preţuri super-atrăgătoare, vor scădea în popularitate şi tariful călătoriilor va creşte. Multe companii vor dispărea, căci o perioadă, cel puţin, scaunul din mijloc (deloc nu îmi plăcea!) va rămâne blocat în rezervări şi gol. Reluarea la volum mare a transportului aerian va depinde foarte mult, cred eu, de felul în care aeroporturile vor gestiona îmbarcarea pasagerilor, testarea lor (după cum am spus-o şi în discuţia de mai sus legată de transportul cu autocarele pe distanţe mari). Aşa cum s-a demonstrat şi în cadrul acestei crize sanitare, riscul de a rămâne pe-undeva, chiar şi cu zbor rezervat, va fi tot mai mare (nu ştiu în ce măsură să călătoresc cum mi-a plăcut cel mai mult va mai fi posibil). Companiile aeriene trebuie să înveţe să gestioneze situaţiile-limită.

Cum va fi să călătorim cu trenul? Cele ultraaglomerate nu cred că vor mai exista (sau ar fi bine să nu mai existe). Acest aspect se aplică şi în cazul mijloacelor de transport în comun urbane şi interurbane (am suferit mult de când eram copil de pe urma îmbulzelii şi tot timpul mi-am dorit să fie lăsate în autobuze, de exemplu, doar atâtea persoane câte locuri există; acum s-ar putea să fie lăsate şi mai puţine). Frecvenţa circulaţiei va trebui crescută; şi aici, preţul biletelor va creşte dacă statele nu vor interveni cu un ajutor.  

Citeam ieri un articol în care preşedintele IATA susţinea că s-a scris povestea de final a călătoritului ieftin. Cam aşa cred şi eu. Mă bucur şi mă consider norocoasă că am putut vedea şi învăţa atât de multe de la Lumea asta mare! De aceea este de dorit să nu amânăm ceea ce ne dorim să facem cu adevărat; poate că într-o zi ne va fi imposibil.

Cred că mulţi jucători de pe piaţa economică s-au lăcomit. Un alt articol citit mai demult avea titlul (adaptat în română – n.m.) „De ce să nu îi plângem pe proprietarii de companii aeriene”. Au câştigat mulţi bani de-a lungul anilor, fără să ofere poate serviciile pe care noi le-am plătit cu bună credinţă, aşteptându-ne la calitate. Cu toate acestea, mulţi refuză să returneze contravaloarea biletelor de avion deja achitate şi anulate din cauza virusului. Nu mi se pare corect. Poate că nu voi mai dori să merg în locul respectiv, poate că mi se pare că a fost afectat prea tare de criza sanitară, că nu îmi oferă siguranţă pe plan spitalicesc etc. Este şi cazul nostru. Vom vedea cum va fi.

Criza economică va lovi în toate părţile lumii. Pe de o parte, ar fi bine să ajutăm ţările să îşi revină prin susţinerea sectorului turistic. Pe de altă parte, diferenţele dintre cei care au şi cei care nu au vor fi mai izbitoare ca niciodată. După cum am susţinut-o şi înainte de agravarea situaţiei pe plan medical, economic vom avea şi mai multe victime. Foarte multă lume este deja afectată, ştim cu toţii, şi până la a vorbi despre chestiuni mai complexe, va fi cazul să ne limităm la cea mai simplă: foamea. Lipsa de mâncare va conduce la multe nenorociri, la o creştere a violenţei care în multe locuri din lume se găseşte deja la cote ridicate. Ne va fi greu să zâmbim, însă va trebui să luptăm. Dacă iubim viaţa vom supravieţui!

În aceeaşi ordine de idei, doar cei care iubesc cu adevărat călătoritul vor continua să umble prin lume. Dincolo de frică, preţuri, obstacole şi grijă dusă la extrem, vom călători! Poate ajutându-ne întâi propria ţară – căci adevăraţii călători nu îşi vorbesc niciodată de rău patria; cei care-o fac e mai bine să îşi facă băgăjelul şi să se mute oriunde se simt ei bine. Ştiind însă că superficialitatea va fi tot mai puţin înghiţită, că influencerii vor pierde teren, că lumea – sper – se va trezi şi va aprecia, în sfârşit!, valoarea (sub toate formele ei). E greu pentru un călător să stea pe loc. Când vom reîncepe să umblăm, sper că o vom face transmiţând doar mesaje pozitive şi ajutând cum putem comunităţile afectate.

Locurile vor fi tot mai goale, overtourism-ul nu va mai exista, turismul de masă îşi va pierde puterea – ceea ce nu e un lucru neapărat rău. Da, există şi raze de soare pe un Pământ pe care nu ştiu dacă îmi va plăcea neapărat să trăiesc. Cu siguranţă nu o voi face cu frică. Căci, viaţa în frică nu-i viaţă. Cum vom merge oare la mare? Zâmbeam tot ieri, văzând modelul din PVC realizat în Italia pentru compartimentarea plajelor, cât să încapă într-un pătrăţel două şezlonguri, o umbrelă de soare şi să rămână nişte spaţiu de joacă pentru copii. Şi în mare cum vom face baie? Rezistă virusul în apa mării? Multe întrebări, mult prea multe incertitudini. Nu-i văd coada poveştii. Aaah, şi rău va fi unde vor exista dezastre naturale – cutremure, erupţii, inundaţii, secete –; că doar nu au fost puse pe hold de situaţia cu care ne confruntăm /ba chiar vor fi induse! – 20.05.2022/ .

Va fi greu să trăim în lumea care ni se pregăteşte la orizont – cu limitarea interacţiunii şi afecţiunii umane, în primul rând. Cu măşti – numărul cărora poluează enorm şi pe care eu nu le suport şi apoi... arătăm de parcă am fi cu toţii bolnavi (nu mi se pare un mesaj pozitiv şi încurajez purtarea unui buff sau a unei măşti artizanale – în culori mai vesele măcar! –, ambele putând fi dezinfectate şi refolosite). Sunt curioasă cine mai are, ca şi mine, oroare de măştile ăstea!

Cred că mai mult ar trebui să se insiste asupra igienei personale, care i-ar proteja pe ceilalţi (spălatul pe mâini, dezinfectarea produselor primite prin curier, a alimentelor ce ne intră în casă, a hainelor, a pantofilor, a telefoanelor), a empatiei faţă de ceilalţi (prin neatingerea produselor din magazine decât dacă avem intenţia de a le cumpăra, prin recunoştinţa faţă de cei care ne fac viaţa mai uşoară lucrând din greu în această perioadă) şi prin menţinerea unei stări mentale puternice. Aceasta din urmă va fi o provocare majoră – mulţi vor ceda, relaţiile de orice fel se vor lega tot mai greu şi nu cred în baby boom-ul preconizat de această criză.         

Mi-a plăcut dintotdeauna tehnologia şi am ştiut mereu să mă folosesc de avantajele ei. Am lucrat online, am studiat online, îmi fac cumpărăturile online de peste 12 ani (chiar şi din străinătate). Consider că cele mai multe aspecte ale vieţii noastre pot fi simplificate dacă se desfăşoară la distanţă – acum s-a văzut că toate deplasările acelea de serviciu nu erau chiar atât de necesare, că se poate lucra de acasă în cadrul multor companii care nu concepeau acest lucru, că documentele către stat pot fi depuse printr-un link (asta dacă autorităţile îşi dau interesul să dezvolte platforme funcţionale!).

Ce nu putem însă face online?

Oricum ar fi, să mă uit la un documentar despre un loc nu egalează sentimentele ce vibrează-n mine când ajung acolo; oricât aş pupa un ecran de telefon şi oricât de multă plăcere mi-ar face să văd un chip iubit, nimic nu se va compara cu a strânge respectiva fiinţă în braţe, de-adevăratelea; nicio fotografie cu vreun caiacist nu îmi va da aceleaşi emoţii cu a vâsli eu însămi prin vreun val.

Dragostea şi pasiunea nu vor putea fi transmise şi exprimate în alt fel decât aşa cum au fost dintotdeauna. 

Şi poate că e bine ca pe restul să le facem la distanţă, devenind cu toţii cu adevărat responsabili, ca să putem să le desfăşurăm pe acestea ultime faţă în faţă şi din toată ♥!  

 

Realizez cât de mult m-am schimbat în ultimii 2 ani, cât am crescut... cât de mult am renunţat la frici, alegând să am încredere. Controlul nu face bine, căci tot din frici este izvorât. Oricât de mult am crede în dezvoltarea noastră spirituală, realizăm că-i loc de şi mai bine. Cu toate că am scris o sumedenie de prostii în articolul de mai sus, ceva este în mine dintotdeauna şi m-a ghidat pe cărarea mea: un Pământ pe care să fie doar dragoste – care ştiu, simt că va schimba lumea. ♥